Biografie

Născut la 27 noiembrie 1967, Turnu-Severin. A absolvit Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) din Bucureşti, fiind medic stagiar la Brăila în 1993-1994. Simţind că profesia de medic, deşi l-ar fi împlinit social, i-ar fi stricat socotelile cu sine, renunţă la cariera medicală spre a termina Facultatea de Filozofie, la Universitatea din Bucureşti (1991–1996).

257660119_451342560034665_7385567349298385487_n

În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ține cursuri semestriale la Facultatea de Filosofie București, a căror tematică este axată pe filozofia lui Constantin Noica. A fost și redactor al revistei România literară.

Activitatea sa publicistică:

  • Cartea de Crăciun, Humanitas, 1997.
  • Ontologia lui Noica. O exegeză, Humanitas, 2005.
  • Noica și mișcarea legionară, Humanitas, 2007.
  • 10 Eseuri, Humanitas, 2010.
  • Glasuri din bolgie, Ideea Europeană, 2018.
  • Decoct de femeie, Ideea Europeană, 2019.
  • Defazarea sufletească și alte eseuri, Ideea Europeană, 2020.
  • Dincolo de verdictul estetic, Ideea Europeană, 2021.
  • Despot de nuanțe, Ideea Europeană, 2022.

Traduceri:

  • Martin Heidegger, Parmenide (în colaborare cu Bogdan Mincă), Ed. Humanitas, 2001
  • Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (în colaborare cu Bogdan Mincă), Ed. Humanitas, 2006